Nicolae Stanciu este atacat dur în Cehia. Jurnaliștii au profitat că s-a oprit campionatul, din cauza amenințării COVID-19 și au făcut o analiză serioasă a partidelor jucate de fotbalistul român. Au ajuns la concluzia că este plătit prea bine pentru cât oferă.
Jurnaliștii de la „EFotbal” au tras în Nicolae Stanciu din toate pozițiile. Îl zugrăvesc drept un fotbalist disperat după bani, aducând drept argument transferul de la Sparta la Al-Ahli, dar și întoarcerea în campionatul ceh la marea rivală din Praga.
„Ademenit de bani, s-a transferat în Arabia Saudită, la Al-Ahli. Acolo, după cum s-a putut observa mai târziu, nu a exagerat foarte mult cu antrenamentele. Probabil a crezut că este suficient pentru un asemenea campionat, precum cel al arabilor. Angajamentul cu acest club a fost, de asemenea, cu probleme, pentru că jucătorul şi-a cerut salariile neplătite, sau plătite cu întârziere.
Şi în această perioadă nefavorabilă pentru el, a venit o ofertă de salvare de la Slavia Praga, care a aflat că Stanciu nu are nicio problemă să îmbrace tricoul rivalei. Conducerea celor de la Slavia a fost de acord cu acest transfer, cu cerinţele clubului arab, iar internaţionalul român s-a întors la Praga. Jucătorul a primit un salariu regal, iar toată lumea aştepta o evoluţie pe măsură, cel puţin la fel de bună precum o avea la Sparta”, și-au început tirul ziariștii.
Apoi au dat de înțeles că nici în acest moment, la Slavia Praga, nu muncește prea mult, iar din această cauză antrenorul decide să-l trimită pe bancă.
„După plecarea lui Tomas Soucek şi Josef Husbauer, Nicolae Stanciu trebuia să devină jucător cheie al echipei. Cu toate acestea, s-a dovedit contrariul. Aportul său ofensiv este unul îngrijorător, iar performanţele sale sunt departe de cel mai înalt nivel. Aşa se întâmplă când vrei să îţi ridiculizezi rivalul – uneori mai şi plăteşti. Iar Nicolae Stanciu primeşte un salariu regal în fiecare lună, dar nu oferă evoluţiile cerute”, au mai scris cei de la EFotbal.
Nicolae Stanciu a fost transferat la Slavia Praga în vara anului 2019. Patru milioane de euro a costat transferul său, iar conform presei din Cehia salariul anual este 1,2 milioane de euro. A jucat 29 de partide și a reușit două goluri și cinci pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER